Povestea WINETEO
WINETEO S.R.L este mai mult decât un magazin de vinuri – este un vis devenit realitate, o îmbinare armonioasă între pasiune, știință și dorința de a aduce vinul de calitate mai aproape de oameni.
Fondată în anul 2023 de Gabriela Teodorescu, Profesor univ. dr. cu peste 30 de ani de experiență în domeniul academic la Universitatea ”Valahia” din Târgoviște, firma WINETEO S.R.L are la bază o poveste de viață și de familie. Gabriela Teodorescu și-a dedicat cariera formării generațiilor de studenți și dezvoltării unei discipline de suflet – Oenologia – prin care a transmis, cu entuziasm, știința și dragostea pentru vin.
După o carieră universitară remarcabilă și o contribuție majoră la evoluția instituției alături de care a crescut, Gabriela a decis să își urmeze o pasiune personală și să transforme cunoașterea într-o experiență accesibilă tuturor: WINETEO – magazinul specializat de vinuri din Târgoviște. Acest spațiu rafinat nu este doar un loc de cumpărat vin, ci un univers în care clienții devin prieteni ai vinului, ghidați de experiența și eleganța gazdei.
În această călătorie, Gabriela a fost sprijinită cu entuziasm și devotament de fiul său, Filip Teodorescu, care aduce o viziune proaspătă și orientată spre viitor, completând armonios experiența mamei sale cu energia tinereții și abilități antreprenoriale moderne.
Anul 2025 marchează o nouă etapă în povestea WINETEO: lansarea Școlii de Somelieri WINETEO, un proiect ambițios care îmbină rigoarea științifică, expertiza în domeniu și pasiunea pentru formarea continuă. Împreună, Gabriela și Filip Teodorescu creează un spațiu dedicat excelenței, unde viitorii somelieri și pasionații de vin sunt invitați să descopere arta vinului și să dobândească competențele necesare pentru a performa în domeniul horeca și nu numai.
Astăzi, WINETEO înseamnă comunitate, educație, rafinament și pasiune – o poveste de familie transformată într-un brand dedicat vinului de calitate și oamenilor care îl prețuiesc.
Școala de somelieri
De ce o Școală de Somelieri la Târgoviște?
Pentru că vinul merită cunoscut, înțeles și servit cu respect. Iar tinerii merită oportunități reale de formare și afirmare.
Magazin WINETEO
Pour les Connaisseurs – WINETEO deschide o școală de somelieri la Târgoviște!
Despre brand-ul WINETEO se pot spune multe, însă, la nevoie, se poate rezuma într-o frază: ”Excelență născută din pasiune, știință și tradiție”!
WINETEO S.R.L este, așa cum descriu chiar inițiatorii acestui proiect, mai mult decât un magazin de vinuri – este un vis devenit realitate, o îmbinare armonioasă între pasiune, știință și dorința de a aduce vinul de calitate mai aproape de oameni.
Adresa
Str. Radu Popescu, Nr. 1, Bl. 23, Sc B,
Târgoviște, Jud. Dâmbovița